Εκτύπωση του άρθρου

RADU VANCU

 

Radu Vancu (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul.

A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Volume de poezie: Epistole pentru Camelia, Imago, 2002; Biographia litteraria, Vinea, 2006; Monstrul fericit, Cartier, 2009; Sebastian în vis, Tracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatăl meu, Vinea, 2010; Frânghia înflorită, Casa de editură Max Blecher, 2012; 4 A.M. Cantosuri domestice, Casa de editură Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute, Vinea, 2007 (ediţie revăzută şi adăugită, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri, InfoArt Media–Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi în literatura contemporană, Muzeul Literaturii Române, 2013; Poezie şi individuaţie, Tracus Arte, 2014; România vertebrată, Adenium, 2016. Dintre cărţile lui, Frânghia înflorită a fost tradusă în turcă (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), iar 4 A.M. Cantosuri domestice în maghiară (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016). Selecţii din poemele lui au fost traduse în englez ă, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.


Ο Radu Vancu (γεν. 13 Ιουλίου 1978, Sibiu) αποφοίτησε από τη Σχολή Γραμμάτων του Πανεπιστημίου "Lucian Blaga" του Sibiu. Είναι αναπληρωτής καθηγητής στην ίδια σχολή και συντάκτης στα περιοδικά Transilvania και Poesis internaţional. Συντονίζει το λογοτεχνικό τμήμα του περιοδικού Timpul.

Μετέφρασε στα ρουμανικά από την ποίηση των Ezra Pound, William Butler Yeats (Εκδόσεις Humanitas Fiction) και John Berryman (Εκδόσεις Max Blecher). Έχει εκδώσει αρκετές λογοτεχνικές ανθολογίες με διάφορα θέματα, μόνος του ή σε συνεργασία με τους Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ή Marius Chivu. Επιμελήθηκε εκδόσεις από την ποίησης των Alexandru Macedonski και Alexandru Muşina. Ποιητικές ανθολογίες: Epistole pentru Camelia/Επιστολές για την Camellia, Imago, 2002; Biographia litteraria/Λογοτεχνική Βιογραφία, Vinea, 2006; Monstrul fericit/ Το ευτυχισμένο τέρας, Cartier, 2009; Sebastian în vis/ Ο Sebastian στο όνειρο, Tracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatăl meu/ Αναμνήσεις για τον πατέρα μου, Vinea, 2010; Frânghia înflorită/ Το ανθισμένο σχοινί, Εκδοτικός Οίκος Max Blecher, 2012; 4 A.M. Cantosuri domestice/ Ώρα 4 π.μ. Οικιακά άσματα, Εκδοτικός Οίκος Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute/Δοκίμια: Mircea Ivănescu: Η ποίηση της απόλυτης διακριτικότητας, Vinea, 2007 (αναθεωρημένη και προστιθέμενη έκδοση, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri/ Εμινέσκου: Τρία δοκίμια, InfoArt Media – Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi în literatura contemporană/Μυστικισμός της ποίησης: Αναγνώσεις στη σύγχρονη λογοτεχνία, Μουσείο Ρουμανικής Λογοτεχνίας, 2013; Poezie şi individuaţie/Ποίηση και εξατομίκευση, Tracus Arte, 2014; România vertebrată/Η Σπονδυλωτή Ρουμανία, Adenium, 2016.
 Από τα βιβλία του, το Frânghia înflorită/Το ανθισμένο σχοινί έχει μεταφραστεί στα τουρκικά (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015) και 4 A.M. Cantosuri domestice/ Ώρα 4 π.μ. Οικιακά άσματα στα ουγγρικά (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Βουδαπέστη, 2016).  Επιλογές από τα ποιήματά του έχουν μεταφραστεί στα Αγγλικά, Γερμανικά, Γαλλικά, Σουηδικά, Ισπανικά, Ιταλικά, Αμύγδαλο, Βουλγαρικά, Σερβικά, Ουγγρικά, Τουρκικά, Ελληνικά, Ρωσικά.


Canto XV

Te uiți la poze vechi pe laptop 
şi simţi că înţelegi. Aproape toată 
lumea din ele e moartă. Şi-s pătate 
de parcă au lipăit peste ele nişte 
tălpiţe murdare.

Te uiţi la poze noi de la serbarea
 lui Sebastian de la grădiniţă 
şi simţi că înţelegi.

Coolerul laptopului bâzâie încet.
 Cola scade în pahar. Neuronii 
foşnesc ca un lan de copii 
de grădiniţă sub tălpiţele lui 
Dumnezeu.

Din volumul „4 A.M. Cantosuri domestice”, Casa de Editură Max Blecher,2015

Canto XV

Προσηλωμένος σε παλιές φωτογραφίες του φορητού υπολογιστή σου
αισθάνεσαι ότι  καταλαβαίνεις. Σχεδόν όλος
ο κόσμος μέσα τους είναι νεκρός. Και είναι λεκιασμένες
σαν να είχαν πατήσει πάνω τους
βρώμικα πελματάκια.

Εξετάζεις νέες φωτογραφίες από τον εορτασμό
του Σεμπάστιαν στο νηπιαγωγείο
και αισθάνεσαι ότι καταλαβαίνεις.

Ο ανεμιστήρας του φορητού υπολογιστή σιγοβράζει σιγανά.
Η κόλλα λήγει στο ποτήρι. Νευρώνες
θροΐζουν σαν να είναι σπαρτό από παιδιά
του νηπιαγωγείου κάτω από τα πελματάκια του
Θεού.

Ανθολογία «Ώρα 4 π.μ. Οικιακά άσματα», Εκδοτικός Οίκος Max Blecher, 2015


Lumea nouă (amintire pentru tatăl meu)

Dar, deocamdată, lumea asta:
lumea care a început cândva
între unşpe fără cinci şi unşpe şi cinci
în dimineaţa de noiembrie, cu strigătul tău mic
anunţând separarea definitivă a vertebrelor
şi erecţia mecanică a spânzuraţilor.

Lumea ta se sfârşea cu marele animal de lemn,
cu piele aspră şi rece, în burta căruia
erai închis. Oameni pricepuţi
au aşezat cu grijă în pământ
animalul bej cu puiul în marsupiu
şi au tras pământul deasupra ca o cortină.

Şi aerul s-a tras atunci ca o cortină
şi am văzut lumea nouă: te odihneai în a şaptea ta zi,
cu jumatea de rachiu alb în faţă, fericit ca un rege,
aşteptându-mă cu paharul pregătit.
Oasele mi s-au topit de fericire şi groază şi am rămas pe veci îndatorat
animalului care te dusese să te nască acolo.


Ο νέος κόσμος (ανάμνηση για τον πατέρα μου)

Αλλά προς το παρόν, αυτός ο κόσμος:
ο κόσμος που κάποτε ξεκίνησε
μεταξύ ένδεκα παρά πέντε και ένδεκα και πέντε
το πρωί του Νοέμβρη, με το μικρό κλάμα σου
ανακοινώνοντας την οριστική χωρισιά των σπονδύλων
και η μηχανική στύση του κρεμασμένου.

Ο κόσμος σου τελείωνε με το μεγάλο ξύλινο ζώο,
με τραχύ και κρύο δέρμα, στην κοιλιά του οποίου
ήσουν κλειδωμένος. Επιδέξιοι άνθρωποι
τοποθέτησαν προσεκτικά μέσα στο χώμα
το μπεζ ζώο με το μικρό στο μάρσιπό του 
και τράβηξαν από πάνω το χώμα σαν κουρτίνα.

Και ο αέρας αποτραβήχτηκε σαν κουρτίνα
και είδα τον νέο κόσμο: ξεκουραζόσουν την έβδομη σου μέρα,
με μισό άσπρο ρακί μπροστά του, ευτυχισμένος σαν βασιλιάς,
με περιμένει με έτοιμο το ποτήρι.
Τα κόκκαλά μου έλιωσαν από ευτυχία και φρίκη και έμεινα παντοτινά υπόχρεος
στο ζώο που σε πήγε για να σε γεννήσει εκεί.


[Utopia mea a fost inima ta.]

Utopia mea a fost inima ta.
Utopia ta, ceva mai modestă, a fost paradisul.
L-ai făcut pe furiș, cu inima grea (inima ta – utopia mea),
și când a fost gata ne-ai aruncat în el cum arunci în lac
un sac de plastic, bine legat la gură, plin cu cățeluși abia
născuți.
Și ți-ai astupat urechile cu palmele tale luminoase, să nu
ne auzi scâncind.
Și ți-ai pus teologii să scrie, cu palmele lor luminoase, că
nu există paradis pentru câini & pisici.
Ce nevoie am eu de un paradis fără câini & pisici?
Dracul are nevoie de el. Ar fi ca un paradis fără copii.
Fie îți iei palmele de pe urechi, fie ne lași să ne aducem
câinii & pisicile în paradisul tău de inimă rea.
Știu ce vei spune: că și în inima mea am aruncat saci bine
legați la gură, cu cățeluși & pisicuțe înecându-se neîncetat.
Că și eu mi-am pus palmele luminoase pe urechile inimii,
ca să nu mai aud scâncetul lor înnebunit de teroare.
Că și eu notez, înnebunit de spaimă ca teologii de
limba lor în flăcări, că nu există în inima mea paradis
pentru câinele care sunt.
Și ai perfectă dreptate. Sunt ca tine. Eu am fost
utopia ta.
Și numai gândul ăsta ar trebui să te facă să te uiți
înnebunit de teroare în sus – și să vezi sacul de
plastic, bine legat la gură.


[Utopia mea a fost inima ta.]

Η ουτοπία μου ήταν η καρδιά σου.
Η ουτοπία σου, λίγο πιο σεμνή, ήταν ο παράδεισος.
Τον έφτιαξες κρυφά, με βαριά καρδιά (η καρδιά σου - ουτοπία μου),
και όταν ήταν έτοιμος, μας πέταξες μέσα του όπως πετάς στη λίμνη
μια πλαστική σακούλα, σφιχτά δεμένη στο στόμα, γεμάτη κουτάβια 
νεογέννητα.
Και κάλυψες τα αυτιά σου με τις λαμπερές παλάμες σου, να μην
μας ακούς να κλαψουρίζουμε.
Και έβαλες τους θεολόγους σου να γράφουν, με τις λαμπερές παλάμες τους, ότι
δεν υπάρχει παράδεισος για σκύλους & γάτες.
Τι χρειάζομαι έναν παράδεισο χωρίς σκύλους & γάτες;
Ο διάβολος τον χρειάζεται. Θα ήταν σαν ένας παράδεισος χωρίς παιδιά.
Ή βγάζεις τις παλάμες από τα αυτιά σου ή μας αφήνεις να φέρουμε
τα σκυλιά & τις γάτες μας στον κακόκαρδο παράδεισό σου.
Ξέρω τι θα πεις: ότι έχω ρίξει σακούλες και στην καρδιά μου 
Δεμένες καλά στο στόμα, με κουτάβια & γατάκια να πνίγονται ασταμάτητα.
Ότι έβαλα κι εγώ τις λαμπερές μου παλάμες στα αυτιά,
για να μην ακούσω το τρομοκρατημένο παραπόνεμά τους.
Ότι σημειώνω κι εγώ, τρελός από φόβο σαν τους θεολόγους
από τις καυτές γλώσσες τους, ότι δεν υπάρχει παράδεισος στην καρδιά μου
για τον σκύλο που είμαι.
Και έχεις απόλυτο δίκιο. Είμαι σαν εσένα. Εγώ ήμουν
η ουτοπία σου.
Και μόνο αυτή η σκέψη θα πρέπει να σε κάνει να κοιτάς
επάνω τρελαμένος από τον τρόμο - και να δεις την πλαστική
σακούλα, σφιχτά δεμένη στο στόμα.

 

[Utopia mea personală a fost inima.
Dar utopia inimii e ea însăşi.]

Utopia mea personală a fost inima.
Dar utopia inimii e ea însăși.
Să își infiltreze, ca orice teroare, birocrația până în ultima
capilară.
Să facă din rețeaua de vene o topografie a terorii.
Să facă din corp universul de care a fost lipsită.
Să pretindă sângelui să mărșăluiască la fel de distrugător
prin vene precum mărșăluise ea printre quasari &
nebuloase.
Să ilumineze pe dinăuntru tot corpul, ca un Soare &
o Cauză ce se află.
Să înainteze cât mai eficient prin materia cărnii, ca un
portavion militar într-un port civil prea mic, ca un T-Rex
într-un abator de pui, ca un rechin printre copii & rățuște
de plastic.
Să poruncească inimii să cânte flăcările care o mistuie.
Să pretindă materiei întunecate a sentimentelor că există.
Să le strivească sub șenilele mușchiulețului ei totalitar.


[Η προσωπική μου ουτοπία ήταν η καρδιά.
Αλλά η ουτοπία της καρδιάς είναι η ίδια.]

Η προσωπική μου ουτοπία ήταν η καρδιά.
Όμως η ουτοπία της καρδιάς είναι η ίδια.
Να εμποτίζεται, όπως κάθε τρόμος, τη γραφειοκρατία μέχρι το τελευταίο τριχοειδές 
αγγείο της. 
Να κάνει από το δίκτυο των φλεβών τοπογραφία τρόμου.
Να κάνει το σώμα, το σύμπαν που της έλειπε.
Να απαιτήσει από το αίμα να παρελαύνει το ίδιο καταστροφικά
μέσα από τις φλέβες όπως είχε παρελαύνει η ίδια ανάμεσα στους κβάζαρ & νεφελώματα.
Να φωτίζει όλο το σώμα από μέσα, σαν Ήλιος &
μια Αιτία που είναι.
Να προχωρήσει όσο πιο αποτελεσματικά μέσα από την ύλη της σάρκας, σαν
στρατιωτικό αεροπλανοφόρο σε πολιτικό λιμάνι πολύ μικρό, όπως ένα T-Rex
σ’ ένα σφαγείο για κοτόπουλα, σαν καρχαρίας ανάμεσα σε παιδιά & παπάκια
πλαστικά.
Να δώσει εντολή στην καρδιά να τραγουδήσει τις φλόγες που την κατατρώγουν.
Να παριστάνει στη σκοτεινή ύλη των συναισθημάτων ότι υπάρχει. 
Να τους συντρίψει κάτω από τα ερπύστρια του ολοκληρωτικού μυός της.


[Utopia ta personală a fost inima.
Şi nu ţi-ar fi atâta frică dacă frica nu s-ar freca de tine ca o pisică]

Utopia ta personală a fost inima .
Și nu ți-ar fi atâta frică dacă frica nu s-ar freca de tine
ca o pisică;
dacă n-ai vedea cum se electrizează părul pe inima ta &
pe pisică,
dacă n-ai ști c-o să zică vocea tot ce trebuie să zică;
toate pisicile + o pisică se freacă de creierul tău și-l strică;
de atâta frică frica ți se strică.


[Η προσωπική σου ουτοπία ήταν η καρδιά.
Και δεν θα φοβόσουν τόσο αν ο φόβος δεν θα τριβόταν πάνω σου σαν γάτα]

Η προσωπική σου ουτοπία ήταν η καρδιά.
Και δεν θα φοβόσουν τόσο αν ο φόβος δεν θα τριβόταν πάνω σου 
σαν γάτα·
αν δεν έβλεπες πώς ηλεκτρίζονται οι τρίχες στην καρδιά σου &
πάνω στη γάτα,
αν δεν ήξερες ότι η φωνή θα έλεγε όλα όσα είχε να πει·
Όλες οι γάτες + μια γάτα τρίβονται στον εγκέφαλό σου και τον χαλάνε.
από τόσο φόβο καταρρέει ο φόβος σου.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ημ/νία δημοσίευσης: 25 Ιανουαρίου 2022